ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA BILETELOR DE TRATAMENT

" Pentru a se putea înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar depune la sediul casei teritoriale de pensii, cerere-tip, urmând ca restul documentelor să fie atașate la momentul eliberării biletului."

1. PERSOANE CARE BENEFICIAZĂ DE TRATAMENT BALNEAR ÎN MOD GRATUIT

1.1. Pensionarii de invaliditate, în conformitate cu prevederile programului de recuperare, întocmit de către medicul expert al asigurărilor sociale

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Biletul de trimitere. - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului) ;
  3. Programul de recuperare (,cu prezentarea actului original la momentul eliberării biletului)

1.2. Persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Bilet de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

1.3. Persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere- Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

1.4. Persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

1.5. Legea nr.49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

1.6. Persoane adulte ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Certificatul de persoană cu handicap, valabil la data eliberării biletului de tratament, emis de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap
  3. Programul individual de reabilitare şi integrare socială (cu prezentarea actului original), numai pentru persoanele revizuibile din punct de vedere al încadrării în grad de handicap;
  4. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului) .
Notă: Persoana încadrată în grad de handicap grav care are dreptul la asistent personal sau a optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarul de invaliditate gradul I care primeşte indemnizaţie pentru însoţitor, pot beneficia de bilet de tratament balnear doar însoţite. De asemenea însoţitorul persoanei încadrate în grad de handicap grav/în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art.122 alin. 2 al Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare. Prin excepţie, persoana încadrată în grad de handicap grav care are dreptul la asistent personal sau a optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarul de invaliditate gradul I care primeşte indemnizaţie pentru însoţitor, în baza unei declaraţii pe propia răspundere, din care să reiasă faptul că se poate descurca pe perioada sejurului fără însoţitor şi ţinând cont de faptul că bazele de tratament contractate funcţionează în regim hotelier, şi nu în regim de spitalizare, poate beneficia de bilet de tratament neînsoţită.

1.7. Persoanele asigurate obligatoriu prevăzute la art. 5, 7, 14 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21, art. 22 şi art. 24 din Legea nr. 346/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Programul individual de recuperare stabilit de medicul expert al asigurărilor sociale din serviciul de expertiză medicală din cadrul caselor teritoriale de pensii în funcţie de tipul bolii (cu prezentarea actului original);
  3. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original, care se va prezenta la momentul eliberării biletului) .

1.7.1. Persoanele asigurate obligatoriu prevăzute la art. 5 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 14, art. 22 şi art. 24 din Legea nr. 346/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar pentru care nu se mai recomandă programe individuale de recuperare conform prevederilor legale în vigoare (art. 79 lit. a) şi c) din Legea nr. 263/2010).

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Biletul de trimitere formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate
  3. Decizie medicală asupra capacităţii de muncă emisă de medicul expert al asigurărilor sociale, din care să reiasă faptul că aceste persoane nu mai sunt supuse revizuirii medicale conform art. 79 lit. a) şi c) din Legea nr. 263/2010 .

1.8. Asiguraţii care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 30, alin. (1), lit. b), din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv locurile de muncă în condiţii speciale din activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, potrivit HG nr. 757/2008

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte că acesta are ca obiect de activitate „cercetarea, explorarea, exploatarea sau prelucrarea materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii" şi că solicitantul biletului îşi desfăşoară activitatea într-unui din aceste locuri de muncă (în original);
  3. biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului) .

2. PERSOANELE CARE BENEFICIAZĂ DE TRATAMENT BALNEAR CU SUPORTAREA UNEI CONTRIBUȚII INDIVIDUALE:

2.1 PENSIONARI AI SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Document de plată - (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original şi după caz, şi adeverinţă privind calitatea de asigurat conform pct. 2.2. din criterii, original care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
  3. Declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului
  4. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

2.1.1. PENSIONARI ȘI ASIGURAȚI AI SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Adeverință prin care să reiasă calitatea de asigurat la data eliberării biletului de tratament balnear, în original, care se va prezenta la data eliberării biletului
  3. Document de plată - (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
  4. Declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii,cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului
  5. Biletul de trimitere formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate - (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

2.2. ASIGURAŢI AI SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Adeverinţă eliberată de angajator, de entităţile asimilate angajatorului/plătitorii de venit, - sau după caz de către casele teritoriale de pensii, respectiv documentul de plată (cuponul-mandat poştal sau talonul cont curent pentru indemnizaţia de şomaj), pentru luna în care a fost depusă ultima Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, dar nu mai mult de 60 de zile anterioare datei în care se eliberează biletul, pentru contribuabilii care realizează venituri care constituie baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru persoanele care se asigură individual în sistemul public de pensii;
  3. Document de plată (cuponul-mandat poștal sau talonul cont curent) în cazul șomerilor, în original ;
  4. Document de plată prin care se dovedește cuantumuml pensiei, în cazul persoanelor care beneficiază de drepturi de pensie acordate de alte sisteme neintegrate sisemului public de pensii , în original care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  5. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului.
Notă: Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutiv beneficiază de tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform art. 21, alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

2.3 COPIII MINORI - BENEFICIARI DE PENSIE DE URMAŞ.

Copiii minori beneficiari de pensie de urmaş pot beneficia de bilet de tratament balnear, numai dacă:
  1. sunt însoţiţi de părinte sau, după caz, de persoana care a fost numită tutore, căreia i-a fost încredinţat sau dat în plasament copilul beneficiar de pensie de urmaş şi dacă această persoană îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 122 alin. 2 al Legii 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare;
  2. fac dovada că urmează cursurile de zi ale unei instituţii de învăţământ preuniversitar, organizată conform legii;
  3. au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, la data începerii sejurului.
Documentele copilului minor se depun odată cu cele ale părintelui sau, după caz, ale persoanei care a fost numit tutore, i-a fost încredinţat sau dat în plasament.
Solicitanţii biletelor de tratament balnear, copii minori - beneficiari de pensie de urmaş, dovedesc îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament (se completează de însoţitor în numele copilului);;
  2. biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).) .

2.4. Părintele copilului minor beneficiar de pensie de urmaş, sau, după caz, persoana care a fost numită tutore, căreia i-a fost încredinţat sau dat în plasament copilul beneficiar de pensie de urmaş, dacă această persoană îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 122 alin. 2 al Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare

Documentele se depun odată cu cele ale minorului beneficiar de pensie de urmaş.
Solicitanţii biletelor de tratament balnear, însoţitori ai copilului beneficiar de pensie de urmaş, dovedesc îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Adeverinţă eliberată de angajator, de entităţile asimilate angajatorului/plătitorii de venit, - sau după caz de către casele teritoriale de pensii, respectiv documentul de plată (cuponul-mandat poştal sau talonul cont curent pentru indemnizaţia de şomaj), pentru luna în care a fost depusă ultima Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, dar nu mai mult de 60 de zile anterioare datei în care se eliberează biletul, pentru contribuabilii care realizează venituri care constituie baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru persoanele care se asigură individual în sistemul public de pensii;
  3. Document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original ) şi după caz, şi adeverinţă privind calitatea de asigurat conform pct. 2.2. din criterii în original care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
  4. Declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  5. Declaraţia pe proprie răspundere a persoanei care însoţeşte copilul beneficiar de pensie de urmaş din care să rezulte ca acesta îl va însoţi pe minor la tratament balnear (în original) care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  6. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate ( cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

2.5. Persoana care însoţeşte pensionarul de invaliditate gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav, dacă această persoană îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 122 alin. 2 al Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare

Persoana care însoţeşte pensionarul de invaliditate gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav pot beneficia de bilet de tratament balnear numai dacă însoţesc persoanele îndreptăţite la tratament balnear, au vârsta peste 18 ani şi îndeplinesc condiţiile art. 122 alin. 2 al Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare.
Documentele se depun odată cu cele ale pensionarului de invaliditate gradul I sau ale persoanei încadrate în categoria de handicap grav.
Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere_Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Adeverinţă eliberată de angajator, de entităţile asimilate angajatorului/plătitorii de venit, - prin care atestă calitatea de asigurat la data eliberării biletului de tratament balnear (în cazul persoanelor care desfășoară activitate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, etc), în original care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  3. Document de plată (cuponul-mandat poștal sau talonul cont curent) în cazul șomerilor, original ;
  4. Document de plată prin care se dovedește cuantumuml pensiei, în cazul persoanelor care beneficiază de drepturi de pensie acordate de alte sisteme neintegrate sisemului public de pensii , în original care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  5. Declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  6. Certificatul de persoană cu handicap grav, emis de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau, după caz, decizie de pensie de invaliditate gr.l care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  7. Declaraţia pe proprie răspundere a însoţitorului din care să rezulte că îl va însoţi la tratament balnear pe pensionarul de invaliditate gradul I sau, după caz, pe persoana cu handicap grav care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  8. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate , cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului.

2.6 Personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. Adeverinţă din care să rezulte că solicitantul se încadrează în una din funcţiile didactice sau didactice auxiliare prevăzute de Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (în original) care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  3. În cazul persoanelor care au şi calitatea de pensionari, document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
  4. Declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  5. În cazul persoanelor care, potrivit legii, realizează pe lângă funcţia didactică sau didactică auxiliară prevăzute de Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, şi alte venituri de natură salarială, adeverinţă din care să rezulte calitatea de asigurat, conform pct. 2.2 care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  6. Biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului);

2.7. Personalul aflat în raport de serviciu sau raport de muncă cu Casa Naţională de Pensii Publice, casa teritorială de pensii sau Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. adeverinţă din care să rezulte că solicitantul este în raport de serviciu sau raport de muncă cu Casa Naţională de Pensii Publice, casa teritorială de pensii sau Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, precum şi câştigul brut aferent lunii anterioare celei în care se eliberează biletul (în original);
  3. biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

2.8 Soțulul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/ pensionar al sistemului public, conform prevederilor art. 109 alin.(6) din Legea nr. 360/2023, (intra tn vigoare de la 01.09.2024).

Soții sau soțiile asiguratilor sau pensionarilor sistemului public , care nu au dreptul la bilet de tratament in nume propriu pot beneficia de bilet numai daca insotesc titularii de drept la tratament balnear si daca nu se incadreaza in categoria pensionarilor sau a asiguratilor prevazuti la art. 6 din Legea nr. 360/2023 (intra tn vigoare de la 01.09.2024).
Documentele se depun odata cu cele ale sotului/sotiei, care sunt pensionari sau asigurati ai sistemului public de pensii.
Solicitantii biletelor de tratament balnear dovedesc indeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu urmatoarele documente:
  1. Cerere-Tip pentru acordarea biletului de tratament;
  2. actul de identitate, cu valabilitate la data cererii; (copie)
  3. certificat de casatorie; (copie)
  4. certificat de casatorie; (copie)
  5. declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca solicitantul nu este pensionar, nu este asigurat si nu obtine venituri, pentru care asigurarea in sistemul public de pensii este obligatorie; (in original);
  6. biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).
Informaţiile se obţin de la Casa Judeţeană de Pensii Argeş
       la Serviciu Gestiune bilete tratament, Arhivă și Achiziții Publice
Program cu publicul: Luni-Joi: 8:00-14:00; Vineri: 8:00-12:00
Persoană contact: Andrei CRUCERU/ Danut SERBĂNOIU
Telefon: 0248/222394

PUNCTUL DE PENSIE -2024 -

Valoarea punctului de pensie începând cu luna IANUARIE 2024 este de 2032 lei

INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC

Proiectul SIPOCA 35

Proiectul "Guvernare transparentă, deschisă şi participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătăţit" SIPOCA 35

2314364 vizitari
© 2019-2023 Casa Judeteana de Pensii Arges @Serviciul Evidenta Contribuabili si Informatica @ Aniela Elena CIORTAN